Ce ciudati suntem noi, oamenii. După fiecare eşec suntem alţii. După fiecare iubire pierdută, prieten pierdut, dupa fiecare esesc. Şi din păcate nu devenim mai buni sau mai calzi, ci mai răi şi mai nepasatori. Intr`o fractiune de secunda se naruie tot ce am cladit pana la acel moment. Vise, sperante, ganduri, si iubirea. Iubirea era cea care ne lasa sa visam, sa ne facem planuri pentru un viitor perfect. Priveam zilele trecute in jurul meu. Intr`o mare de oameni, cautam cu privirea zambete. Chipuri perfecte, oameni tinandu`se de mana, imbratisati. Dar zambetul, fericirea? Unde sunt? In suflet?? Se spune ca fericirea se citeste in ochi, si totusi nici o privire sclipitoare sa imi atraga atentia. Am vazut multi oameni care erau prieteni foarte buni, dar acum fiecare intr`o alta gasca. Am vazt oameni care au zambit la momentul revedereii, dar dupa s`au pierdut in multime fara sa le mai vad chipul. Multi oameni tristi. De ce atat de tristi? Oare, pentru ca nu mai stiu sa iubeasca? Nu ...
Am fost indragostita de scris de cand ma stiu. Aveam jurnale, dosare, caiete pline cu mesaje, intamplari, povestiri. In ultimul timp pasiunea a ramas, dar timpul sau organizarea proasta a timpului nu mi-a mai permis sa astern pe hartie trairile mele. Dupa un timp de pauza, am revenit. Am revenit pentru ca prin scris traiesc. Prin scris ma inalt. Prin scris prind viata si culoare. Va invit sa porniti cu mine in aceasta calatorie... de azi si pentru Totdeauna.