Iti bagi picioarele si ...Pleci!

 Minti murdare...facute praf! 

                    Iti dai seama la un moment dat ca ai oferit.
                Ai oferit iubire, ai oferit incredere, ai oferit respect si ai ajuns sa te oferi pe tine. Sa oferi fiecare particica a corpului, sa iti deschizi sufletul cum niciodata nu ai facut-o, sa te lasi observata in cele mai mici amanunte, in speranta ca acel cineva va avea grija de fragilitatea ta. 
                Inainte nu stiai sa oferi. Sau poate ca ofereai bucati pentru a nu fi descoperita in intregime. Iti era frica de reactia lor. Cu toate ca ti se oferea, nu daruiai. Ti se parea imposibil sa daruiesti chiar tu...Si ai lasat pe altcineva sa daruiasca in locul tau. Ai plecat cu sufletul plin de dureri, sperand ca vei invata, sa daruiesti.
               A trecut ceva timp in care doar ai primit. Ai primit zambete adevarate, sentimente sincere, vorbe dulci. Dar parca acestea nu ajungeau acolo unde le era locul. Se izbeau de zidul ridicat de tine. Parca prea puternic sa-l mai doboare cineva.
               Si totusi, la un momendat, apare altcineva. Nu-l iei in seama. Nici macar nu te gandesti la zid. Ramai dupa zid. Dar acel om, dupa ceva timp, ridica fiecare caramida a zidului facand astfel poarta de intrare spre o alta lume. Usor, usor, patrunde acolo. Acolo unde nu ai permis nimanui sa intre. Te-a descoperit.
              Daca data trecuta ti se parea neobisnuit sa daruiesti, si ai pierdut, acum ai daruit tot. Te-ai daruit bucatica cu bucatica, in cele mai bune situatii, in cele mai penibile stari, in cele mai deosebite momente. L-ai lasat sa te descopere goala. Goala de secrete, goala de amintiri, goala de ...tot. 
             Atunci, a renuntat sau poate ca doar s-a indepartat. Nu mai are nimic de descoperit. 
-Pentru ce sa mai lupte, pentru ceva ce a cunoscut in intregime??!
- Nu.
             Se joaca punand cate o caramida inapoi, pe zid, acoperind intrarea, facandu-te sa-ti regreti zilele, apoi o da jos, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, facandu-te sa crezi ca nimic nu-i iesit din comun... 
           Gandurile sunt mii. Unele care te indeamna sa renunti. Altele sa lupti in continuare. Altele care iti spun ca sunt doar ganduri, nimic real. Iar altele, ca ai imaginatia prea bogata.. Oare daca nu am avea motive, am mai avea aceste ganduri?! ... Nu mai poti face deosebirea intre ce simti si ce gandesti. Te sperii. Te ascunzi. Te obosesti cu gandurile, si fugi de realitate. Nu ti se da niciun motiv sa iti schimvi viziunea. Stie ce te doare, ce te afecteaza, de ce ai nevoie, dar nu esti atat de importanta sa iti mai arate inca o data, ca poate, le meriti. Ca ai dat tot, si indiferenta ti-a fost rasplata. 
-Sau poate ca esti tu paranoica si nu vezi. 
           Te certai cu tine ca nu stiai sa oferi....Acum ca ai oferit tot, si ai vazut ca ai avut aceeasi rasplata, ce faci...?!