Acum cativa ani, notam intr-un jurnal: " mi-as dori sa merg intr-un loc necununoscut, sa nu cunosc pe nimeni, sa nu stiu locurile, sa fiu doar eu si cu mine". Erau cateva cuvinte aruncate pe foaie, fara a le da prea mare importanta.
Primesc un telefon intr-o dimineata, ca nici nu apucasem sa fac ochi, si o voce imi spune: n-ai vrea sa te muti la Cluj(...)?! Si eu eram ceva gen: " Visez sau inca dorm?"," Ce Cluj, care Cluj?" si inchei conversatia "Ma gandesc si o sa te anunt"... Vorbesc cu prietenul meu si ii spun intentia mea: "Plec la Cluj!" raspunsul lui fiind: "Ok, faci cum crezi, eu sunt alaturi de tine"{....}
Deci zis si facut.
Fara a sti despre Cluj, ce o sa fac, cum o sa fie, am zis DA.
Am zis da unei noi provocari in viata mea.
Am zis da unei schimbari radicale.
Am zis da renuntand la ceea ce era deja concret.
Am zis da schimbarii cu toate ca nu stiam ce presupune aceasta schimbare.
Si uite-ma!
Astazi sunt in Cluj, un oras departe de casa, departe de familie, departe de prieteni si toti cei dragi.
Si totusi, ma simt de parca as fi trait o viata aici, nu ma simt singura sau fara prieteni.
Pe toti ii consider prieteni, apropiati, toti imi vin in ajutor pentru a ma acomoda aici.
In primul rand proprieterul apartamentului unde locuiesc: "Hei draguta, ai nevoie de ceva? Pot sa te ajut in vreun fel? Daca ai nevoie de orice poti sa ma suni!" si apoi fetele de langa biroul meu:"te invitam la o cafea, vad ca esti noua pe aici, o sa te acomodezi, suntem oamneni primitori" si multe persoane care dupa accent isi dau seama ca nu sunt de-a locului.
De 2 saptamani de cand sunt aici am avut doar experiente placute. Nimic rau nu mi s-a intamplat.
Am vazut si mi-a placut.
Imi plac meleagurile acestea.
Imi place centru care este miraculos si cladirile care imi dau senzatia ca ma aflu intr-o poveste, imi plac localurile pentru ca au cele mai spectaculoase designuri (incearca Enigma), imi place vorba lor ca e amuzanta "no bine"... imi place locul acela minunat de pe Cetatuia, la Pergola, care-mi amineteste de minunata vara trecuta (in Grecia) si care-mi da oportunitatea sa vad tot orasul la un ceai sau cafea, imi place chiar si parcarea mea din fata biroului unde nu am voie sa parchez (p.s. parcarea mea e in spate dar nu stiu cum sa ajung acolo).
Asa ca...daca ti se va face dor de mine vreodata, sa stii ca sunt bine si ca privesc deseori
cerul care se vede nemaipomenit de la mine de la birou. S-ar putea sa imi intalnesti privirea acolo. Pe curand!
Comentarii
Trimiteți un comentariu