Daca tip. O fac bine!

Ne tragem din familii care, din fericire, ne-au crescut cu cei sapte ani de-acasa. 

Atunci am invatat sa salutam, sa purtam conversatii civilizate, sa ajutam, intr-un cuvant sa fim "respectuosi". Stiam sa ne jucam, sa acceptam pareri si sa ne exteriorizam. Poate chiar sa fim empatici. Nu aveam frici (doar de orele de matematica), nu cunosteam critici si nu eram egoristi. 

               

Schimbarea mediului de viata, orasele mai mari, oameni adunati din diferite locuri, anturajele, cred eu ca, ne-au condus spre "abandonare". Am uitat sa ne cizelam cand suntem nervosi, am uitat sa ne pastram calmul in cele mai tensionate momente, am uitat sa gandim problemele la rece. Am uitat sa avem incredere, am uitat sa fim deschisi dar am invatat insa, sa fim suspiciosi. Punem la indoiala vorbe, prietenii, relatii. 

Stim sa aruncam cu pientre atunci cand nu ne convine ceva, stim sa tipam inainte de a auzi parerea celuilalt, stim sa ripostam inainte sa gandim. Nimic nu este mai presus de "credinta noastra", si nu ma refer la religie. Suntem atat de egoisti incat "ce cred eu este sfant", toti trebuie sa creada ce cred eu, sa faca ce vreau eu, sa se intample cum vreau eu, ca daca nu, nu este corect, acel om nu este "normal", acel om "nu gandeste".

Lucrez cu oamenii de ceva timp si-mi place foarte mult. Din punctul meu de vedere, asa pot sa ma cunosc si sa invat cum perfectionez o viitoare eu ( poate nu perfectionez, dar macar cizelez )... 

Am avut parte de reactii nenumarate, de diverse tipuri de caractere, de mii de voci si situatii. 

Hai sa stabilim de la inceput: SUNTEM OAMENI! 

Cu reactii si sentimente. Cu totii gresim cu sau fara voia noastra. Cu totii avem modurile noastre de a actiona in diferite situatii. Cu totii avem "nervi" si "putere in plamani". Dar... De ce uitam, in situatii tensionate, sa fim oameni? De ce uitam de unde am plecat? De ce nu suntem in stare sa pastram un nivel civilizat al unei conversatii. De ce simtim nevoia sa-l comentam pe vecinul din cealalta curte? De ce vedem mizeria doar de la el?...

Oare, daca tipam (urlam), ne enervam, criticam... problema noastra se rezolva? Creierul nostru se spala de pacate, atunci ... Oare suntem mai bine vazuti in ochii celuilalt daca ridicam tonul... oare, va actiona in  alt fel... va bate din palme si -PAC- problema-i rezolvata!??

Oricine are nevoie de timp. Un copac, un copil, o lectie, o situatie, un tren, o floare. Mi-as dori nespus de mult sa invatam cum sa ne gestionam emotiile si situatiile de criza. Cum sa ne invatam ca doar cu " cei 7 ani de-acasa" vom putea ridica scarile spre idealul nostru ... 

Da, intr-adevar, unele ONG-uri au inceput sa lucreze la aceste aspecte... Dar oare un "eu/el/ea vor dori sa-si schimbe comportamentul? Numai ca aici nu e vorba de schimbat, ci mai degraba de gestionat.

Avem atat de multe asteptari de la cei din jur, asteptam ca ei sa citeasca gandurile noastre avand pretentia sa "nu-ti spun eu" si sa actioneze "cum gandesc eu". Ne vedem mereu superiori. Nu acceptam in ruptul capului sa auzim "NU", oricare ar fi intrebarea. Preferam sa fim mintiti, decat sa aflam adevarul pentru a schimba sau pleca. Suntem slabi. Suntem preocupati sa umplem facebookul, instagramul cu mii de poze, citate, relatii care, privindu-le din afara arata "perfectiunea intruchipata". Credem ca o retea de socializare ne "umple" de prieteni. Hai sa fim seriosi, din 1323 prieteni, cu cati vorbesti zilnic?  Mama - Tata -  daca au facebook, dar cel mai des cred ca vorbiti la telefon. Vreo doua prietene - zic 3, sa fie de la mine. Alti vore 3-4 preteni de sex opus. Un iubit/ iubita care e gelos/geloasa pe fiecare like dat la sexul opus si mai pun dj-ul de la club. Zic, sa fie. Sa nu se simta singur in timplu saptamanii. 

Dar, te trezesti seara ca stii toate excursiile in care au fost prietenii tai, stii felurile de mancare care le plac, displac, stii cati copii au, unde si cand s-au casatorit/ divortat, ce planuri au, ce si unde lucreaza. 

Nu zic ca-i rau. Dar.

Cine are nevoie de aceasta informatie inutila?? Cu ce ma perfectionez eu daca stiu ca x a mers cu y in z. Cum imi dezvolt eu personalitatea si ma "cultivez" pentru a ajunge acel om responsabil care vrea cel mai bun job, in cel mai mare oras, eventual, sa-si realizeze  si o familie bogata. 

Vedem zi de zi exemple. Exemple care fara sa vrem ne fac sa comparam. Iar daca lucrul acesta se intampla...ne subestimam singuri. 

Stiu... am plecat de la una si-am ajuns la alta. Sunt revoltata deoarece am devenit straini...celor mai buni prieteni, celor mai fidele relatii, celor mai generosi oameni. 

Traim intr-o lume a "lucrului BINE facut". Deci, daca tip, o fac bine. o sa ma auzi.