Treceți la conținutul principal

De vorba cu tine, iubire!

                  "Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu-i cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi ce nu-l văd decât pe el..." Guy de Maupassant
                                           
                   Sa fii fericita din cauza lui, e cel mai frumos lucru. Sa deschizi ochi si sa gasesti mereu un mesaj, in care-ti spune "neatza iubita,te iubesc". Sa-ti spuna ca e suparat pe tine, iar dupa cateva minute sa-l vezi ca vine si te strange la piept, si in linistea momentului, sa auzi ritmul accelerat al batailor inimii lui.  Ma saruta pe frunte si-mi face ziua mai senina, dar mereu gresesc si-l supar, stiind ca ma iubeste prea mult sa ma lase singura intr-o lume atat de mare, stiind cata nevoie am de el.
           
         Este copilul de care trebuie sa am grija, sa viseze frumos,  sa-l ajut sa treaca peste ce e greu, sa fie el.Sa stie ca niciodata nu va fi singur, sa nu-i fie teama ca intr-o zi nu voi mai fi. Sa-si aminteasca mereu de mine.

          Nu ma asteptam sa fie atat de frumos, nu ma asteptam sa te schimbi si sa`ti spun ca mi-am schimbat parerea despre tine. Imi place sa te privesc, si sa vad ca si tu ma privesti.Imi place sa fug de tine, si apoi sa te vad cum vii incet si ma strangi in brate. Radiez de fericire langa tine, ma faci sa fiu fericita.Nu puteam sa-mi imaginez ca tu poti sa iubesti, sa fi vesel, sa-mi vorbesti cald si cu dragoste. 
         La inceput nu pareai a fi dulce, afisai o imagine de piatra, rece, demn de dispret si cu o fericire mai ascunsa.
             O singura zi mi-a fost de ajuns, o zi speciala. Alergam prin multimea de oameni pierduta, nu stiam ce sa fac, aveam nevoie de o imbratisare, de doua palme care sa-mi tina mainile, si de doi ochi sa ma priveasca. Ma pierdeam prin ganduri, dar de atunci, fata ta gingasa, ochii tai sclipitori si toata fiinta ta imi lumineaza fiecare zi a vietii. Esti un copil, unul alintat, ce ai nevoie de doua brate care sa te cuprinda ,ai nevoie de dragoste. 
        Acel moment a fost de ajuns sa ma faca rad toata ziua, ochi sa-mi sclipeasca, sa nu fiu cu capul pe pamant, sa fiu departe de realitate. 
              Azi  nu mai esti trist, ochii iti zambesc, lacrimi nu`ti mai curg, fata ti`e sclipitoare, prea scump. Din nou as da clipe sa te  privesc, de fiecare data cand te intorci sa ma vezi, dulce si iubitor. Uneori ma pierd si imi e frica ca nu mai ajung la tine, dar  atunci ma cuprinzi in brate si`mi spui:”Sunt aici sa nu-ti fie teama de nimic.”. Seri nedormite, pentru a te gandi la mine, pentru a-ti face griji daca ma simt bine, sa imi dai mesaje si telefoane, ca dimineata sa ma trezesc cu tine in gand. Imi place sa privesc poza ta, cand ma superi si sa-ti spun:”Tu nu esti asa, tu esti diferit, de ce te comporti asa?”. Uneori te supar destul de tare sau tu pe mine, dar  am invatat sa ne ridicam  si sa lupt pentru ca ne iubim. Am dat la o parte lumea,prietenii si ne`am construit un univers doar pentru noi.Un spatiu in care iubirea este baza. Nu avem timp de rautati , ne bucuram si de cele mai banale lucruri.
            In serile reci, cand,uneori, sunt trista nu te strig,nu vreau sa`ti faci griji ,dar tu ma simti cum te caut si alergi pana la mine,ma ajuti sa visez frumos si sa adoarm.Iti simt lipsa de cate ori sunt singura. Sunt zile cand incerc sa ma departez de tine, dar nu o pot face, pentru ca te iubesc!!!


           „E o lume in care ne iubim si tu ma stii, ma ai, ma mai vrei, iar eu, eu te privesc si nu-mi ajunge. Te simt si nu ma satur. Te am si te mai vreau.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aici. Acum. Si pentru totdeauna.

Acum cativa ani, notam intr-un jurnal: " mi-as dori sa merg intr-un loc necununoscut, sa nu cunosc pe nimeni, sa nu stiu locurile, sa fiu doar eu si cu mine". Erau cateva cuvinte aruncate pe foaie, fara a le da prea mare importanta.  Primesc un telefon intr-o dimineata, ca nici nu apucasem sa fac ochi, si o voce imi spune: n-ai vrea sa te muti la Cluj(...)?! Si eu eram ceva gen: " Visez sau inca dorm?"," Ce Cluj, care Cluj?" si inchei conversatia "Ma gandesc si o sa te anunt"... Vorbesc cu prietenul meu si ii spun intentia mea: "Plec la Cluj!" raspunsul lui fiind: "Ok, faci cum crezi, eu sunt alaturi de tine"{....}  Deci zis si facut. Fara a sti despre Cluj, ce o sa fac, cum o sa fie, am zis DA.  Am zis da unei noi provocari in viata mea.  Am zis da unei schimbari radicale.  Am zis da renuntand la ceea ce era deja concret. Am zis da schimbarii cu toate ca nu stiam ce presupune aceasta schimbare. Si uite-ma!  ...

N-ai minte!

De multe ori ma trezesc ca vorbesc cu  tine. Uneori esti trist, fara motive, sau din motive banale, niciodata unul destul de serios. Sau cateodata prea serioase. Te nemultumesc o gramada de lucruri, dar nici nu vrei sa faci ceva sa corectezi asta. Ai asteptari mari de la oameni pe care tu ii iubesti, si ai face orice pentru ei, si asta doar pentru ca tu stii sa oferi. Te ascult mereu... In ultimul timp ai avut de suportat multe... Ai fost pus in situatii dureroase. Mai intai, un om iti arata ca nu e ceea ce pare, ca nimic din tot ce face nu e legat de tine.Ca vorbeste printre altele, si cu tine... Vede ca a gresit, cauta scuze si impacare, la un moment dat accepti scuzele, ierti, si dupa maxim o zi, te lovesti de aceleasi bariere. Un om care doar vorbeste si nu face absolut nimic din ceea ce te lasa sa crezi. Treci peste. Esti puternic. Ierti, sperand ca de data asta, o sa vada ce are langa el, si o sa se schimbe...Dupa astea, afli, in miez de noapte, ca un inger a urcat la ceru...

Daca tip. O fac bine!

Ne tragem din familii care, din fericire, ne-au crescut cu cei sapte ani de-acasa.  Atunci am invatat sa salutam, sa purtam conversatii civilizate, sa ajutam, intr-un cuvant sa fim "respectuosi". Stiam sa ne jucam, sa acceptam pareri si sa ne exteriorizam. Poate chiar sa fim empatici. Nu aveam frici (doar de orele de matematica), nu cunosteam critici si nu eram egoristi.                  Schimbarea mediului de viata, orasele mai mari, oameni adunati din diferite locuri, anturajele, cred eu ca, ne-au condus spre "abandonare". Am uitat sa ne cizelam cand suntem nervosi, am uitat sa ne pastram calmul in cele mai tensionate momente, am uitat sa gandim problemele la rece. Am uitat sa avem incredere, am uitat sa fim deschisi dar am invatat insa, sa fim suspiciosi. Punem la indoiala vorbe, prietenii, relatii.  Stim sa aruncam cu pientre atunci cand nu ne convine ceva, stim sa tipam inainte de a auzi parerea celuilalt, stim sa ri...