Treceți la conținutul principal

Dar tu eşti slab şi răneşti ce iubeşti , c-aşa fac toţi

Am vorbit iar...Am avut dreptate, tot ce am zis, era adevarat, chiar tu ai recunoscut, ... "te iubesc`ul" zis din toata inima l`am auzit iar ... A fost una din noptile alea in care am stat amandoi si am vorbit cat pentru tot timpul ala, in care ne ignoram. Ai calcat pe orgoliu ,sms`uri si apeluri nepreluate, fara sa stii nimic de mine ,asteptand momentul in care o sa iti raspund . A durat ceva, dar se pare ca pentru un moment a meritat. Ti`am raspuns intr`un final, fara vreun motiv, fara sa ma gandesc la ce va urma . Ne`am rupt de realitatea in care eram despartiti , fiecare cu viata lui , si am intrat din nou in universul " noi" . Ne`am rezumat doar la acel moment fara reprosuri, fara certuri. A fost frumos. Am auzit de nenumarate ori vorbele pe care le stiam doar eu, am tremurat din nou de emotia revederii, dar stiam ca se va termina foarte repede. Amandoi stim ceea ce lumea nu poate sa observe, amandoi stim motivele tuturor celor intamplate pana acum, amandoi am invatat din asta, si cu toate astea am ales sa lasam totul in urma iar timpul sa decida pentru noi. Erai atat de fericit ca am fost acolo, ti`ai deschis din nou sufletul si mi`ai zis ce te doare. Mi`ai vorbit fara retineri, despre tot, despre familie, relatie, facultate si tot ce ai facut in tot timpul asta. Spre uimirea mea nu mi`ai zis nimic de bine. Dar dupa toate astea, ne`am aminti de noi, care am fost odata, am inceput sa radem fara sa ne mai controlam, "pig`ule pig pig" . E dimineata, eu zambesc, tu nu ai zambet pe fata...cu toate ca ai un zambet frumos, nu`l arati prea des. Plec, vrei sa imi zici ceva, dar bagi capul in perna. Totu s`a incheiat. fiecare isi vede acum de viata sa!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aici. Acum. Si pentru totdeauna.

Acum cativa ani, notam intr-un jurnal: " mi-as dori sa merg intr-un loc necununoscut, sa nu cunosc pe nimeni, sa nu stiu locurile, sa fiu doar eu si cu mine". Erau cateva cuvinte aruncate pe foaie, fara a le da prea mare importanta.  Primesc un telefon intr-o dimineata, ca nici nu apucasem sa fac ochi, si o voce imi spune: n-ai vrea sa te muti la Cluj(...)?! Si eu eram ceva gen: " Visez sau inca dorm?"," Ce Cluj, care Cluj?" si inchei conversatia "Ma gandesc si o sa te anunt"... Vorbesc cu prietenul meu si ii spun intentia mea: "Plec la Cluj!" raspunsul lui fiind: "Ok, faci cum crezi, eu sunt alaturi de tine"{....}  Deci zis si facut. Fara a sti despre Cluj, ce o sa fac, cum o sa fie, am zis DA.  Am zis da unei noi provocari in viata mea.  Am zis da unei schimbari radicale.  Am zis da renuntand la ceea ce era deja concret. Am zis da schimbarii cu toate ca nu stiam ce presupune aceasta schimbare. Si uite-ma!  ...

N-ai minte!

De multe ori ma trezesc ca vorbesc cu  tine. Uneori esti trist, fara motive, sau din motive banale, niciodata unul destul de serios. Sau cateodata prea serioase. Te nemultumesc o gramada de lucruri, dar nici nu vrei sa faci ceva sa corectezi asta. Ai asteptari mari de la oameni pe care tu ii iubesti, si ai face orice pentru ei, si asta doar pentru ca tu stii sa oferi. Te ascult mereu... In ultimul timp ai avut de suportat multe... Ai fost pus in situatii dureroase. Mai intai, un om iti arata ca nu e ceea ce pare, ca nimic din tot ce face nu e legat de tine.Ca vorbeste printre altele, si cu tine... Vede ca a gresit, cauta scuze si impacare, la un moment dat accepti scuzele, ierti, si dupa maxim o zi, te lovesti de aceleasi bariere. Un om care doar vorbeste si nu face absolut nimic din ceea ce te lasa sa crezi. Treci peste. Esti puternic. Ierti, sperand ca de data asta, o sa vada ce are langa el, si o sa se schimbe...Dupa astea, afli, in miez de noapte, ca un inger a urcat la ceru...

Daca tip. O fac bine!

Ne tragem din familii care, din fericire, ne-au crescut cu cei sapte ani de-acasa.  Atunci am invatat sa salutam, sa purtam conversatii civilizate, sa ajutam, intr-un cuvant sa fim "respectuosi". Stiam sa ne jucam, sa acceptam pareri si sa ne exteriorizam. Poate chiar sa fim empatici. Nu aveam frici (doar de orele de matematica), nu cunosteam critici si nu eram egoristi.                  Schimbarea mediului de viata, orasele mai mari, oameni adunati din diferite locuri, anturajele, cred eu ca, ne-au condus spre "abandonare". Am uitat sa ne cizelam cand suntem nervosi, am uitat sa ne pastram calmul in cele mai tensionate momente, am uitat sa gandim problemele la rece. Am uitat sa avem incredere, am uitat sa fim deschisi dar am invatat insa, sa fim suspiciosi. Punem la indoiala vorbe, prietenii, relatii.  Stim sa aruncam cu pientre atunci cand nu ne convine ceva, stim sa tipam inainte de a auzi parerea celuilalt, stim sa ri...