Ecran!

    




Si e atat de simplu sa judeci o femeie doar dupa aparente. E atat de simplu sa ii privesti trupul acoperit de haine si masca zambitoare pe care o afiseaza de fiecare data cand iese din casa. Ma intreb oare, daca ai vede-o dezgolita, i-ai privi formele sau ai vedea dincolo de corp. Vei putea sa ii vezi sufletul?! 

E simplu sa fii doar un spectator, sa vezi acea actrita care isi joaca rolul iar dupa ce iese de pe scena, sa ramana doar chipul dezgolit... Dar tu esti capabil sa vezi doar cortina. Nu si ce se ascunde in spatele ei. Vezi acea actrita care isi joaca rolul, care in ciuda imperfectiunilor, pe sticla "da bine". Stai in randul 5.La margine. Nu ai de gand sa te apropii. De la distanta o vezi perfecta. Nu vrei sa vezi detaliile. Iti place sa stai pe partea dreapta. Dupa ce se trage cortina, sa alergi spre iesire. Nu esti capabil decat pe scena sa o privesti cum poarta zambetul ca si partofii cu toata delicatetea, chiar daca in spate lor se pot ascunde rani  adanci. De cateva ori aveai ocazia sa stai  in primul rand.Ai refuzat categoric. Puteai sa mergi in spatele cortinei. Din nou ai refuzat. Ai fost las!Cand intra pe scena, te cauta.Te gasea repede. Acelasi loc. Te privea fix. Ii vedeai zambetul. Niciodata ochii care te chemau. Isi intorcea privirea, incepea sa isi joace rolul. Era propriul ei regizor. Ea concepea scenariul. Ea il juca. Cateodata incepeai sa o urasti. O vedeai de fiecare data langa un alt barbat. Prieteni, amici, nu conta. Ii vedeai rivali. Nu suportai gandul ca ea ar putea fi cu alt cineva, dar nici langa tine nu o vroiai. Erai gelos pe oamenii din jurul ei, erai gelos pe tot ce detinea. Dar cu toate acestea, doar priveai. In sinea ta ii reprosai multe. Dar niciodata nu i-ai spus nimic ei. Te multumeai sa o stii acolo, fericita. I-ai stiut toate rolurile de pe ecran, dar niciodata ce se ascunde in spatele lor. I-ai stiut mereu replicile. Dar niciodata nu ai ascultat-o in afara scenei. Parea o femeie puternica care se juca in cele mai nebunesti imprejurari. Juca roluri pe care nimeni nu si le-ar fi imaginat. Ce nu vei stii tu este ca ea, cand se tragea cortina, ramanea goala. Se retragea in acea camera sumbra cu o oglinga mare in mijloc, masa cu masti, si un scaun de paie. O fereastra intr-un colt acoperit cu un cearceaf prafuit... O poseta rasturnata pe podea, langa ea o multime de farduri si un telefon. Astepta un semn. Un apel. O intrebare. Viata ta e pe scena sau in afara ei?! Niciodata nu a raspuns la aceasta intrebare. Ii placea ca lumea sa o stie ca pe scena, dar in el vazuse alt ceva. Vroia sa vorbeasca, sa ii vorbeasca. Oamenii judeca. Oamenii nu iarta nimic. Asteapta sa gresesti, ca apoi sa arunce in tine. Cand iti joci rolul, esti protejata de un ecran, iar cand gresesti, poti sa refaci scena. In viata reala, cand ai gresit, nu poti decat sa iti asumi greseala, si sa asculti cum toata lumea vorbeste. De bine, de rau vorbeste.